— Şi eu te preţuiesc, Golan, îl asigură Pelorat.

— N-aş vrea să suferi. Ar trebui să mă laşi să vorbesc cu Bliss.

— Nu, nu. Te rog să n-o faci. O să-i ţii o predică.

— N-o să-i ţin nici o predică. Vreau să vorbesc cu ea între patru ochi, dar nu neapărat în legătură cu tine. Te rog, Janov,n-am intenţia de a face asta fără asentimentul tău, aşa că lasă-mă să am o discuţie cu ea pentru a clarifica o serie de lucruri. Dacă o să fiu mulţumit, a să-ţi adresez cele mai sincere felicitări şi o să rămân şi eu cu cugetul împăcat, orice s-ar întâmpla după aceea.

— O să strici totul, spuse Pelorat clătinând neîncrezător din cap.

— Îţi promit că nu. Te implor.

— Bine, dar să fii atent, dragă prietene…

— Ai cuvântul meu de onoare.

— Mi-a zis Pel că voiai să-mi vorbeşti.

— Da, răspunse Trevize.

— Bliss se afla în micul apartament ce-i fusese rezervat lui Trevize.

Se aşeză cu eleganţă, şi puse picior peste picior. Ochii ei frumoşi şi limpezi îl priviră cercetători. Părul lung şi negru avea reflexe aibăstrui.

— Nu-ţi prea sunt pe plac, aşa-i? M-ai privit dezaprobator încă de la început.

Rămas în picioare, Trevize îi spuse:

— Îţi dai seama ce-i în mintea altora. Ştii ce cred despre tine şi cunoşti motivul.

Cu o uşoară mişcare din cap Bliss negă:

— Mintea ta nu e încătuşată de Gaia. Ştii asta şi singur. Am avut nevoie de alegerea ta, căci trebuia făcută de o minte limpede şi neinfluenţată din afara. Când v-am capturat nava, tu şi Pelorat v-aţi aflat sub înrâurirea unui câmp calmant, dar acest lucru era esenţial. Din cauza panicii sau fricii se putea întâmpla ceva grav cu mintea ta, căci ar fi putut să-şi piardă calităţile şi să nu ne folosească la nimic în momentele cruciale care au urmat. Atât şi nimic mai mult. N-am trecut dincolo de acest prag şi nici n-am făcut-o de atunci încoace, aşa că nu ştiu la ce te referi.

— Am făcut alegerea de care aveaţi nevoie. Am hotărât în favoarea Gaiei şi a Galaxiei. Atunci de ce mai vorbim despre faptul că mintea mea a rămas limpede şi neinfluenţată? Aţi obţinut ceea ce doreaţi şi acum puteţi face ce vreţi din mine.

— Te înşeli profund, Trev. S-ar putea ca în viitor să mai fie nevoie de luat hotărâri importante. Tu rămâi ceea ce eşti şi, cât vei trăi, te vom considera o resursă naturală rară a Galaxiei. Fără îndoială că s-ar putea să existe sau să mai apară şi alţii ca tine în Galaxie, dar deocamdată nu cunoaştem altul. Încă nu-ţi putem aduce nici o atingere.

Trevize rămase pe gânduri.

— Tu eşti Gaia, dar eu nu doresc să vorbesc cu ea. Eu vreau să-ţi voebesc ţie, ca individ, dacă aşa ceva e posibil.

— Se poate. Suntem departe de a duce o existenţă comună. Pot bloca existenţa Gaiei pentru un timp.

— Da, spuse Trevize, cred că poţi. Ai făcut-o în clipa asta?

— Da.

— Atunci dă-mi voie să-ţi spun că n-ai jucat cinstit. Probabil că n-ai pătruns în mintea mea pentru a-mi influenţa hotărârea, dar sigur ai înfluenţat-o pe a lui Pelorat, aşa-i?

— Aşa ţi s-a părut?

— Exact. În momentul crucial, Pelorat mi-a amintit de viziunea pe care o avea el despre o Galaxie vie şi gândul lui m-a determinat să fac alegerea din acea clipă. S-ar putea ca gândul să fi fost al lui, dar mintea care-l inspirase era a ta, nu-i aşa?

— Gândul acesta, ca şi altele, existau în mintea lui. Am netezit calea şi activat ideea de Galaxie vie, dar nu în dauna altui gând. Prin urmare, el a lunecat cu uşurinţă din conştiinţă ajungând să fie exprimat în cuvinte. Te rog să mă crezi, nu eu l-am creat. El se afla acolo.

— Acest lucru poate fi totuşi considerat un amestec direct în libertatea totală pe care o aveam pentru a lua o hotărâre, nu?

— Gaia a socotit că e necesar.

— A socotit? Atunci, în speranţa că asta te-ar putea face să te simţi mai bine sau mai nobilă, vreau să ştii că deşi remarca lui Janov m-a convins să iau hotărârea în acel moment, eu aş fi făcut aceeaşi alegere chiar dacă n-ar fi scos o vorbă sau dacă ar fi încetat să mă determine să aleg în alt fel. Ţin foarte mult să cunoşti acest fapt.

— Mă simt uşurată, îi răspunse Bliss cu răceală. Asta e tot ce voiai să-mi comunici când ţi-ai exprimat dorinţa de a mă vedea?

— Nu.

— Mai e ceva?

Trevize se aşeză pe un scaun pe care-l pusese în faţa ei, astfel că genunchiili se atinseră. Se aplecă spre ea şi spuse:

— Când ne-am apropiat de Gaia, tu erai de serviciu pe staţia spaţială. Tu ne-ai capturat; tu ai venit să ne iei şi de atunci ai rămas tot timpul cu noi, cu excepţia mesei pe care am luat-o cu Dom, când n-ai fost de faţă. Şi încă ceva. Tot tu te-ai aflat pe Far Star cu noi când am luat hotărârea. Mereu tu.

— Eu sunt Gaia.

— Explicaţia nu mă satisface. Un iepure înseamnă Gaia. Chiar şi o pietricică înseamnă Gaia, dar nu toate reprezintă Gaia în aceeaşi măsură. Unele sunt mai importante. Dar de ce tocmai tu?

— Tu ce crezi?

Trevize lasă deoparte orice reţinere:

— Eu cred că tu nu eşti Gaia. Reprezinţi mai mult de-atât.

Bliss îşi ţuguie buzele şi scoase un sunet dispreţuitor. Trevize nu se dădu bătut:

— În momentele când trebuia să iau hotărârea, femeia care se afla împreună cu Oratorul…

— El îi spunea Novi.

— Aşa, această Novi a afirmat că roboţii, care acum nu mai există, au îndrumat Gaia pe drumul acesta şi au educat-o să urmeze o versiune a celor trei Legi ale Roboticii.

— Foarte adevărat.

— Şi roboţii nu mai există?

— Aşa a spus Novi.

— Novi nu a spus aşa ceva. Îmi amintesc exact cuvintele ei: “Gaia s-a format cu mii de ani în urmă cu ajutorul roboţilor care, pentru o scurtă perioadă, au slujit speciei umane, dar acum n-o mai fac.”

— Trev, şi asta înseamnă că ei mai există?

— Nu, înseamnă că nu mai slujesc omenirii. Dar n-ar putea cârmui?

— Ridicolă idee!

— Sau supraveghea? De ce te aflai acolo în momentul hotărârii? Nu păreai atât de importantă. Novi a condus tratativele şi ea reprezenta Gaia. Ce nevoie era de tine? Doar dacă nu cumva…

— Ei bine? Doar dacă ce?

— Doar dacă nu cumva tu eşti supraveghetorul care are rolul de a aprecia dacă Gaia respectă sau nu cele Trei Legi. Doar dacă tu nu eşti cumva un robot atât de iscusit construit încât nimeni nu te poate deosebi de o fiinţă umană.

— Dacă nimeni nu poate, cum se face că tu eşti în stare? întrebă Bliss cu o undă de sarcasm.

Trevize se rezemă de spătarul scaunului:

— Nu vă întreceţi cu toţii să-mi spuneţi că posed capacitatea de a fi sigur? de a lua hotărâri? de a vedea soluţii şi de a ajunge la concluzii corecte? Eu n-am o asemenea pretenţie; voi susţine asta. Dă-mi voie să-şi spun că din momentul când te-am văzut pentru prima oară m-am simţit nelalocul meu. Cu tine mi se-ntâmplă ceva ciudat. Sunt la fel de sensibil la graţia feminină ca şi Pelorat, ba chiar mai sensibil, şi tu ai o înfăţişare plăcută. Cu toate astea, n-am simţit nici o clipă vreo atracţie faţă de tine.

— Mă simt distrusă din pricina asta.

Trevize ignoră remarca şi continuă netulburat:

— Când ai apărut pe nava noastră, noi tocmai discutam despre posibilitatea existenţei unei civlizaţii non-umane pe Gaia, şi când Janov te-a văzut, în nevinovăţia lui, te-a şi întrebai: “Eşti umană?” Probabil că un robot trebuie să spună întotdeauna adevărul, dar presupun că poate răspunde şi evaziv. Tu te-ai mulţumit să spui: “Nu arăt umană?” Da, pari umană, Bliss, dar vreau să te mai întreb o dată: “Eşti umană?”