— Copii, a sosit Ilia Andreevici! L-am văzut la cancelarie. Mi-a spus că vine de îndată la noi. Trebue să ne pregătim! Iar voi vă țineți de discuții cu Mișca!

Jenia întoarse capul spre ușă:

— Discutam cu Mihail niște probleme serioase.

— Știu despre ce probleme serioase a fost vorba: să renunțăm la paleontologie spre a studia energia atomică! Crezi oare că te primesc din prima clipă? Ori, mai știi… poate în sinea ta socotești că ești un geniu nerecunoscut! Hai să-l întrebăm pe Ilia Andreevici, ce părere are el despre această chestiune! Când e supărat, se spune că nu-l întrece nimeni în a te repezi.

— Ai înnebunit, Tom! spuse Mihail emoționat. Poți spune oare unui mare savant că socotești știința lui fără importanță? Suntem doar studenții lui!

— Cu toate astea am să-l întreb, se încăpățâna Tamara. Trebue să punem capăt odată acestor nesfârșite discuții ale noastre. Tu ai obosit-o pe Jenia și m’ai plictisit și pe mine…

Se auzi o bătaie în ușă. Mihail sări într’o clipă de pe pupitru, iar Jenia își netezi fără să vrea părul. Ușa se deschise și Davîdov apăru, voinic și impunător, cu un zâmbet larg, răspunse la salutul lor și le povesti în câteva cuvinte călătoria sa.

— E rândul dumneavoastră, acum! Spuneți-mi care sunt succesele obținute și problemele care vă frământă? Să începem cu dumneata, Tamara Nicolaevna!

Tamara zâmbi ușor intimidată:

— Pot să vă pun mai întâi o întrebare generală, Ilia Andreevici? începu ea. Nu sunteți grăbit?

Mihail, care se găsea în spatele lui Davîdov, schiță un gest comic de groază, dând ochii peste cap.

— Nu mă grăbesc de loc, răspunse Davîdov Și știți foarte bine că-mi place să fiu întrebat.

— Ilia Andreevici, Mihail… adică… am discutat cu toții, întrebându-ne dacă ne-am ales bine specialitatea. În astfel de timpuri, fosilele pe care le desgropăm… Iată, Mihail spune că ar trebui să ne ocupăm mai bine de fizică… Am asistat la cursul lui Petrov, n’am înțeles prea mare lucru, dar a fost totuși foarte interesant! Tamara spuse toate acestea dintr’o singură suflare, se opri, trase aer în piept și sfârși în grabă: am vrut să cunosc părerea dumneavoastră asupra acestei chestiuni… Ce ne sfătuiți să facem?

Davîdov deveni serios, se încruntă, dar nu se supără câtuși de puțin, în ciuda așteptărilor Tamarei. Își scoase cu încetineală port-țigaretul din buzunar.

— Fereastra e deschisă, deci se poate fuma. Problema pe care mi-ați împărtășit-o e serioasă. Vă înțeleg foarte bine… În perioada marilor revoluții în tehnică, acele materii care nu stau pe primul plan, par lipsite de importanță. Și e firesc ca voi tineretul, să stați la îndoială, cu toate că v’ați și ales o specialitate. Și eu m’aș îndoi… Dar, uite ce am să vă spun…

Davîdov își aprinse țigara și privi gânditor dârele buclate de fum ce se ridicau spre tavan.

— Există oameni — începu rar profesorul — care nu se frământă de loc atunci când se hotărăsc în alegerea studiilor. Întâmplarea și interesul sunt factorii însemnați, care-i determină să se ocupe de orice, și chiar cu mult succes, cu rezultate frumoase. Eu însă nu-i consider adevărați savanți. Totuși, alegerea științei, orice s’ar spune, e determinată de înclinațiile personale ale fiecăruia, de capacitatea și de năzuințele lui. Numai atunci când mintea voastră avidă și nesățioasă de cunoștințe se va potoli, sorbindu-le așa cum soarbe omul care se sufocă aerul, numai atunci veți fi niște adevărați creatori ai științei; neprecupețindu-vă puterile, vă veți alătura celor care merg spre progres, contopindu-vă întreaga personalitate cu știința. Eu însumi am șovăit la început… După studiile pe care le-am făcut sunt inginer. Îmi place tehnica, dar în mine trăiește, puternică, pasiunea pentru studiile istorice. Iată de ce mă ocup cu istoria antică a pământului și a vieții; nu știu dacă e bine sau rău, dar aceasta îmi umple viața în întregime. Negreșit, e nespus de trist faptul că nu sunt fizician și că nu creez ceva mai de seamă pentru societatea din clipa de față… Aici însă, e vorba de contopirea capacităților și intereselor mele; ele vor fi cu atât mai bogate în roade, cu cât vor fi mai credincioase drumului pe care mi l-am ales! Pe cât vă stă în putință, feriți-vă, prietenii mei, de îndoieli,de ironii și de orice fel de subaprecieri a științei pe care o studiați, întrebându-vă întruna.. — merită oare?… pentru ce? Căci de veți face astfel, sunteți niște oameni de nimic!

Afară de aceasta, nu trebue subapreciată nici importanța disciplinei noastre. „Ziua ei de mâine” e mai îndepărtată decât a altor ramuri ale științei; știința noastră va deveni necesară mai târziu, când ne vom putea ocupa îndeaproape de om. Organismul nostru este cea mai complexă alcătuire și d: n punct de vedere istoric, precum și din acela al stratificațiilor evolutive, începând cu peștele și sfârșind cu mamiferul, specie superioară. Și e cu neputință să înțelegem biologia omului, așa cum trebue, fără să studiem întreaga scară evolutivă a vieții. De acest lucru, depinde, în întregime, medicina viitorului, conservarea omului ca specie și încă multe altele. Astăzi, aceste probleme sunt încă departe de preocupările noastre, dar ele se vor apropia pe zi ce trece. Noi le pregătim o bază științifică sigură. Nu putem părăsi munca noastră, pentru că omul care construește viitorul are nevoie de îmbogățirea necontenită a culturii și a cunoștințelor sale și de un orizont larg. Știința are legile ei de desvoltare, care nu coincid, întotdeauna, cu cerințele practice ale zilei de azi. E adevărat că savantul nu poate fi dușmanul prezentului, dar tot atât de adevărat e că el nu poate trăi numai în prezent. Gândul lui trebue să cuprindă orizonturi mai largi căci altfel va fi numai un simplu funcționar. Fără temelia pe care i-o oferă prezentul, devine fantezist, dar lipsit de perspectivele viitorului, devine nătărău. Chiar și Petru cel Mare înțelegea adevărul acesta și încă foarte bine. Aduceți-vă aminte de ucazul [16] lui cu privire la adunarea osemintelor desgropate — și luați aminte, — lucrurile se petreceau în timpurile grele de atunci, într’o țară săracă și necivilizată!

Davîdov stinse țigara și o aruncă distrat pe podea. Studenții nu băgară de seamă; Jenia se aplecase peste masă, uitându-se țintă la Davîdov; Tamara triumfătoare își ridicase fruntea și privirile; Mihail lăsase ochii în pământ.

— Acuma să trecem la cealaltă latură a problemei noastre, continuă Davîdov. Nici aici nu trebue să exagerăm. Forța armei atomice este neînchipuit de mare, fără îndoială, dar nu e nicidecum absolută. Nu ți-e îngăduit să vorbești despre pieirea civilizației și să stai cu mâinile în sân, nepăsător, așa cum fac mulți intelectuali din apus, încercând în fel și chip să-și justifice atitudinea. Afară de asta, în ziua de azi, acolo în apus, cultura rămâne cu mult în urma tehnicei. Oamenii, dobândind o putere tot mai mare asupra naturii, uită de necesitatea educării și transformării omului însuși și din pricina asta el nu s’a depărtat prea mult de strămoșii săi în ceea ce privește nivelul conștiinței sociale. Dar voi, tineretul sovietic, care doriți cu toată puterea să fiți luptători pentru cultură, pentru fericirea viitoare a oamenilor, trebue să credeți în puterea patriei și să pășiți fără șovăire pe calea ce v’ați ales! E cu putință să ne aștepte — deși sunt încredințat că nu prea curând — războiul îngrozitor, lupta hotărîtoare între ceea ce e vechi și ceea ce e nou. Îndeplinindu-ne sarcinile vom lupta pentru cultura noastră. Avem misiunea nobilă de a o apăra de barbaria înarmată după ultimul cuvânt al tehnicei! Afară de aceasta, vă dați oare seama ce însemnă energia atomică în ziua de astăzi? Marea parte a elementelor din numărul celor nouăzeci și două au nuclee foarte puternice și stabile și pentru a le sfărâma este necesară o energie mai mare decât aceea care va rezulta din descompunerea lor. Și acest lucru nu este întâmplător! În decursul miliardelor de ani de formare a materiei planetei noastre, ca și a altor planete, în procesul transformării materiei siderale s’a petrecut un fel de selecție: tot ce era nestabil s’a descompus — a ars ca să zicem așa — trecând în forme stabile. Mai puțin stabile, în ceea ce privește descompunerea, sunt elementele care se găsesc la începutul tabloului lui Mendeleev, până la coloana oxigenului, cum este mai ales litiul, beriliul, borul și carbonul. Dar mașina atomică, lucrând tocmai pe baza acestor elemente, va funcționa numai dacă vor exista condițiile unor mase colosale de materie, temperaturi și presiuni extraordinare. În stele, tocmai acestea sunt elementele care formează baza energeticei lor. Până în prezent nu putem utiliza aceste elemente și, după părerea mea, n’o vom putea face prea curând, deoarece avem nevoie de anumite condițiuni cantitative pentru ca reacțiile în lanț să aibă loc. Astăzi am făcut un pas înainte în utilizarea prețioaselor reacții ale elementelor dela sfârșitul tabloului lui Mendeleev, cele mai grele elemente după greutatea lor atomică. Nici acest fapt nu este întâmplător: elementele cele mai grele sunt foarte bogate în neutroni [17] și se descompun cu ușurință, dând naștere unei reacții neutrone [18] în lanț, unica reacție care poate fi.utilizată în tehnică, în momentul de față. Nu trebue să socotim numaidecât această descompunere, ca fiind o descompunere integrală a atomului. Atomul unui element greu pare că se rupe în două părți, fiecare parte dând naștere la elemente stabile, care fac parte din coloanele de mijloc ale tabloului lui Mendeleev. În acest timp se eliberează, în mod parțial, energia, care este tocmai energia bombei atomice. Suntem încă foarte departe de descompunerea totală și tot atât de departe de reacția puternică a elementelor stabile.