— Nu, nu sunt de loc obosit… Haidem acolo, chiar acum! îl întrerupse Davîdov.

Chipul lui Storojilov era numai zâmbet:

— Splendid, șefule! strigă el și sări în mașină. făcându-se că nu bagă de seamă privirea cu care șoferul îi măsura salopeta murdară.

— Am dat de fosilele dinozaurilor, îndată ce am început săpăturile, într’un strat mare și compact de nisip eolian [21], intercalat spre miazăzi, se grăbi Storojilov să-l înștiințeze. La început am descoperit câteva oase răzlețe, iar după aceea am găsit scheletul uriaș al unui monoclon, conservat de minune… Craniul este găurit — da, închipuiți-vă, Ilia Andreevici — găurit dela un capăt la altul… O gaură îngustă și ovală!

Davîdov păli. Colturile gurii îi tresăriră nervos.

— Mai departe? abia putu el să îngâne.

— N’am mai găsit nimic pe platforma cea mare. Dar alaltăieri, chiar la marginea săpăturii, am găsit din nou niște oase, o grămadă de oase, dar nu răzlețe. Ai crede că pe locul acela zac câteva schelete laolaltă. Pe deasupra, mai e ceva nespus de ciudat: scheletele animalelor răpitoare sunt amestecate cu cele ale animalelor ierbivore… Am stabilit că este un carnozaur [22] uriaș… l-am cunoscut după laba de dinapoi; Iar lângă el am găsit copitele unui ceratops [23]. Unele oase par a fi sfărâmate și rupte de o forță ne mai pomenit de puternică. N’am îndrăsnit a continua săpăturile în acest loc fără dumneavoastră… Încoace, la dreapta! se adresă Storojilov șoferului. Ai să dai de un drum care duce spre vale și pe urmă o iei la stânga…

Peste câteva minute, Davîdov stătea aplecat deasupra unui schelet, ale cărui oase albe contrastau puternic cu nisipul galben. Storojilov curățase scheletul pe deasupra cu grijă și apoi îl acoperise la loc cu nisip, ca să se păstreze până la venirea lui Davîdov în cele mai bune condițiuni.

Profesorul trecu mai întâi pe lângă coada întinsă și labele închircite ca într’un spasm, apoi se lăsă în genunchi și examină cu atenție capul uriaș și hidos și botul monstrului în formă de cioc, împodobit cu un corn lung ca un pumnal.

Apofizele [24] inelate de protecție ale ochilor se păstraseră în orbitele craniului, dând monstrului o expresie de ferocitate care încremenise astfel pentru vecie.

Profesorul descoperi îndată, ceva mai jos de ochiul stâng, o gaură îngustă ovală, pe care o văzuse și Ia oasele găsite de Tao-Li în Sican. Ea străbătea craniul dela un capăt la altul, răspunzând în creștet, în spatele orbitei drepte cufundată în nisip.

„Fără îndoială: „ei” au fost aici! Hotărîrea de a căuta între granițele Uniunii a fost întemeiată… Dar ce urme ale veneticilor din stele mai pot fi găsite? S’au păstrat oare aceste urme?…”

Davdîov cercetă din ochi mărimea grămezii de schelete descoperite în peretele săpăturii. Toate oasele care fuseseră desgropate, nu prezentau nicio urmă de rană. Acele sfărămături și rupturi ale oaselor despre care vorbea Storojilov, se vede că se produseseră după moartea animalelor, după ce fuseseră îngropate în nisip, fiind pricinuite de depunerea de noi straturi și de îndesarea rocii, așa cum se întâmplă adesea.

Davîdov dădu ordin să se facă săpături pentru a se înlătura straturile de nisip care se depuseseră deasupra mormanului acela de rămășițe, iar oasele pe măsură ce vor fi desgropate, să fie curățate.

— Ar trebui să facem săpături în toate părțile ca să găsim tot ceea ce s’ar putea afla în jur, spuse el cu ezitare în glas. Ne lipsesc însă mijloacele necesare. În cazul de față am avea nevoie să săpăm cam vreo cinci mii de metri cubi de pământ…

— De geaba (sic) vă frământați! interveni Storojilov, zâmbind cu toată fața. Lucrătorii au arătat atâta interes în găsirea „crocodililor cu coarne”, cum numesc ei dinozaurii, încât s’au oferit singuri să „scormonească până în adânc” locurile astea. Chiar unul din brigadieri mi-a spus-o! Poimâine, duminecă, vor ieși pe șantier nouă sute de oameni!

— Nouă sute? Strașnică forță! exclamă Davîdov.

— Nu, de loc strașnică, ci pur și simplu o forță! spuse cu mândrie Storojilov. Administrația ne pune la dispoziție șase escavatoare, cărăuși, camioane: Într’un cuvânt tot ceea ce ne este necesar. Vom face niște săpături cum nu s’au mai pomenit în istorie!

În entuziasmul lui, Davîdov nu-și putu stăpâni câteva exclamații. Însăși munca în deplina ei măreție venea în ajutorul științei, în chip desinteresat și măreț. Din clipa aceea, Davîdov simți o extraordinară încredere în reușita cercetărilor proiectate. Zecile de mii de tone de pământ, care ascundeau în ele un șir întreg de taine pentru știință, nu-i mai păreau acum atât de înspăimântătoare. Uitând toate îndoielile care-i stăpâneau sufletul, toate greutățile și neajunsurile întâmpinate, Davîdov se simțea nespus de puternic. Simțea că, având un astfel de sprijin, va putea sili masele acelea nemișcate de nisip, care zăcuseră fără de viață șaptezeci de milioane de ani, să-i răspundă Iui… Nici nu-i trecu prin minte că săpăturile ar fi putut să rămână fără nici un rezultat, în privința urmelor lăsate de oaspeții veniți din stele. În clipa aceea, nu-și putea închipui acest lucru, mai ales știind că la o sută cincizeci de pași în urmă zăcea scheletul unei reptile uriașe, ucise de o armă omenească…

— Delimitați suprafața săpăturilor! răsună glasul lui Storojilov. Și țineți seama de faptul că granița nisipurilor eoliene merge de-a-curmezișul, întinzându-se dela Nord-Vest spre Sud-Est. Mai spre stânga se intercalează un strat de nisip provenit din aluviuni.

Profesorul urcă panta săpăturii. El chibzui și socoti îndelung, privind pământul stepei, rămas neatins, care se întindea până la poalele munților.

— Ce-ar fi dacă am lua o porțiune de forma unui pătrat, care să se întindă chiar dela stâlpul acela din dreapta până aici?

— Atunci colțul din stânga al săpăturilor va atinge nisipurile aluviene, spuse Storojilov.

— Minunat! Chiar asta și vreau. Țin neapărat să urmăm malul vechiului torent. De-a-lungul albiei de odinioară… Dar, hai să ne apucăm de măsurat și să punem jaloane. Ai ruleta la dumneata?

— Pentru ce ruletă? Vom măsura cu pasul, doar că nu ni-l precupețim, șefule? Filmarea o vom face după cel vom isprăvi cu săpatul.

— Îmi voi da toată silința! zâmbi profesorul spre colaboratorul său entuziast. Să începem. Mergi încolo, spre colină…

Aș vrea să-i telegrafiem chiar astăzi profesorului Șatrov.

Pe locul unde douăsprezece zile mai înainte Davîdov împreună cu Storojilov, colaboratorul său, măsuraseră cu pasul stepa sgrunțuroasă și acoperită de ierburi, se căsca acum o săpătură uriașă de nouă metri adâncime. Vântul se rotea în cuprinsul ei stârnind vârtejuri de praf de pe întinderea netezită și uscată a nisipurilor calcaroase, îndesate de atâta necurmată ședere. De-a-lungul marginii de Est a săpăturii, aurul straturilor de nisip pierea, fiind înlocuit de cenușiul plin de nuanțe al oțelului. Storojilov se plimba în lung și în lat supraveghind și îndrumând echipa de lucrători care răscolea și tria nisipul, curățind scheletele găsite. Davîdov chemase din Moscova pe toți preparatorii Institutului și pe cei patru studenți ai săi; chemase de asemenea dela șantierul nr. 2 pe unul din colaboratorii săi care lucra acolo. Treizeci de oameni săpau în stratul nisipurilor păstrătoare de fosile, supraveghiați (sic) îndeaproape de cei zece colaboratori ai săi; săpăturile înaintau tot mai mult spre limita straturilor cenușii, unde se găseau numai frânturi de: oase și imense tulpini de conifere pietrificate.