— Ce s’a întâmplat? începu ofițerul secund. N’am înțeles acest semn…

— Avral! [9] strigă cu un glas asurzitor căpitanul. Avral! și apucă mânerul telegrafului. Sunt gata mașinile?

Căpitanul se aplecă deasupra tubului acustic și dete câteva ordine scurte:

— Toată lumea pe punte! Închideți ieșirile! Degajați puntea! Desprindeți otgoanele!

— Russians, what shall you do? [10] răsună deodată întrebarea alarmată a megafonului de pe vaporul vecin.

— Go ahead! [11] răspunse fără întârziere căpitanul Vitim-ului.

— Well! At full spead! [12] se auzi răspunsul mai liniștit al englezului.

Clipocitul înnăbușit al apei de sub pupă pătrunse în auz fără veste; corpul „Vitim”-ului se cutremură, iar cheiul pluti agale spre dreapta. Agitația de pe punte îl îngrijoră pe Davîdov; îi tot arunca priviri întrebătoare căpitanului, dar acesta, preocupat de manevrarea vaporului, părea că nu mai observă nimic din ceea ce se petrecea în jur.

Sgomotul (sic) valurilor se auzea ca și înainte; apa era domoală, liniștită, iar pe cerul arzător și limpede nu se zărea nici urmă de nor.

„Vitim” își luă avânt și porni în largul oceanului, lunecând cu repeziciune.

Căpitanul răsuflă ușurat și-și scoase batista din buzunar. Aruncându-și privirea ageră asupra oamenilor aflați pe punte, înțelese că așteptau cu toții plini de îngrijorare, lămuririle lui.

— Vine un val uriaș din spre Nord-Est. Cred că singura posibilitate de a scăpa vaporul este să-l înfruntăm în larg, în plină viteză a mașinilor… Cât mai departe de țărm!

Apoi își întoarse privirea spre cheiul care se subția din ce în ce, părând că apreciază din ochi depărtarea.

Ofițerul secund, care dispăruse într’o clipă de pe puntea de comandă, pentru a supraveghea manevrele de pe punte, se ivi din nou, cu chipul roșu de emoție.

Privind peste prora vaporului, Davîdov văzu un șir de valuri mari, care se îndreptau spumegând, spre țărm. În urma lor, aidoma grosului unei armate, care urmează detașamentele sale de avangardă, înainta amenințător, ștergând luciul albastru ce acoperea oceanul în depărtare, creștetul neted al unui uriaș val cenușiu.

— Echipajul să se ascundă în cală! ordonă căpitanul, apăsând brusc pe mânerul telegrafului.

Cele dintâi valuri creșteau pe măsură ce se apropiau de țărm, înălțându-se ca niște coame. Prora „Vitim”-ului se smuci pe neașteptate, se ridică o clipă deasupra apei și apoi se afundă de-a-dreptul sub creasta valului următor. O plesnitură moale și grea sgudui (sic) parapetul punții de comandă, de care Davîdov își încleștase mâinile. Puntea vaporului se cufundă sub apă; în fața punții de comandă se ridică un nor de stropi strălucitori, ca o perdea de ceață. O clipă mai târziu, bordul „Vitim”-ului ieși de sub apă și prora lui se ridică iarăși deasupra valurilor. Puternici le mașini se cutremurau undeva, în adâncul calei, împotrivindu-se cu disperare puterii valurilor, care opreau vaporul și căutau să-l poarte spre țărm, ca să-l sfărâme de pieptul vârtos al pământului.

Pe creasta valului uriaș, care se ridica în văzduh cu un geamăt înspăimântător, devenind tot mai abrupt, nu se zărea nicio pată de spumă. Peretele de apă masiv și de nepătruns înainta cu o iuțeală vertiginoasă; luciul lui opac îi aminti lui Davîdov de povârnișurile stâncilor de bazalt din munții din Primorie. Greu ca și bazaltul, valul se înălța tot mai sus, ascunzând cerul și soarele; creștetul lui din ce în ce mai ascuțit se. Înălțase acum deasupra catargului din față al „Vitim”-ului. Un întunerec din ce în ce mai înfiorător se lăsa în prăpastia adâncă și neagră dela poalele muntelui de apă, în care vaporul luneca, părând că-și primește cu resemnare lovitura de moarte.

Oamenii aflați pe puntea de comandă își plecară capetele fără să vrea, înfricoșați de furia deslănțuită a elementelor naturii; muntele de apă era gata să se prăbușească peste ei. Vaporul se smuci ca într’un spasm, oprit din goana sa spre ocean. Cei șase mii de cai putere, care învârteau elicea, scrâșneau neputincioși, înfrânți de puterea aceea fără de seamăn…

Prima smucitură îi înghesui pe toți în peretele parapetului, strivindu-i. Nu trecu nicio clipă și apa năvăli mugind pe punte, prăbușindu-se de undeva din înalt, orbindu-i și asurzindu-i.

Încleștându-și mâinile din toate puterile de bara parapetului, pe jumătate sufocat, Davîdov simți în tot corpul scrâșnitul vaporului; îl simți aplecându-se pe partea stângă a bordului, apoi îndreptându-se, aplecându-se pe partea dreaptă, îndreptându-se iarăși și ridicându-se totodată din vâltoarea care-l înghițise. Încetul cu încetul vaporul urca spre suprafața apei. Pe neașteptate ieși din prăpastia cenușie și învolburată, spre cerul liniștit și strălucitor.

Mugetul asurzitor încetă brusc. De pe creasta valului uriaș se vedea acum întinderea nețărmurită a apei. Vaporul o porni lin, odihnindu-și prora pe spinarea puternică și îndreptându-se odată cu el spre țărm. Noi șiruri de valuri veneau din spre larg, dar față de monstrul învins, ele nu mai păreau atât de înspăimântătoare. Căpitanul se scutură de apă și strănută mulțumit. Davîdov, ud leoarcă, abia își șterse ochii și văzu în dreapta vaporul englez dispărând sub valuri; pe neașteptate, ca și cum și-ar fi adus aminte de ceva, se repezi spre capătul punții, luptându-se cu haina udă și lipită de corp, care-i stânjenea mișcările. De acolo se deslușea limpede cheiul și orașul lăsat în urmă. Savantul văzu cu groază valul uriaș devenit mai uriaș în apropierea țărmului, văzu cum peretele acela mișcător de apă ascunse din fața privirii, verdeața grădinilor, căsuțele albe ale orașului, contururile drepte și hotărîte ale cheiurilor…

— Al doilea! Al doilea! strigă ofițerul secund în urechea lui Davîdov.

Într’adevăr, un alt val uriaș venea cu o repeziciune fulgerătoare spre vapor. Apropierea lui nu fusese observată la vreme; părea că valul uriaș se furișase tiptil, izbucnind deodată din fundul oceanului.

Muntele de apă rotunjit se înălță cu un vuiet năprasnic, descătușându-și parcă furia cumplită pe care o îngrămădise într’însul de mult. Vaporul țintuit locului din nou, se cutremură ca în spasme sub apăsarea lui. Muntele ucigător de apă lunecă dincolo de pupă, iar șirul valurilor mai mici, care îl însoțeau, se ridicară în fața vaporului. După două-trei clipe de răgaz, un al treilea val uriaș se înălță pe întinsul apei. De astă dată, mașinile ascultând comenzile căpitanului transmise prin telegraf, porniră la timp în „marche arrière”, iar smucitura fu mai slabă și vaporul se ridică mai ușor, pe creasta imensă a valului.

Lupta cu valurile acelea misterioase, ivite din senin, în ciuda timpului frumos și însorit, mai ținu aproape un ceas.

Spălat de sus până jos, cu foarte puține și neînsemnate stricăciuni, „Vitim”-ul se legănă încă multă.vreme deasupra spinărilor domoale ale apei, până când căpitanul se încredința că primejdia trecuse și dădu comanda de întoarcere în port.